VIDEO // Detaliile accidentului de pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți în care trei bărbați au murit, iar unul a ajuns în stare gravă la spital


Intră acum și în grupul de

Poliția Suceava a prezentat detaliile teribilului accident care a avut loc astăzi, 14 octombrie, pe șoseaua ocolitoare a municipiului Rădăuți.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef de poliție Ionuț Epureanu, a declarat că impactul s-a produs în jurul orei 14:45. Concret, un rădăuțean (29 ani) conducea un autoturism cu volanul pe dreapta. Pe o porțiune de drum drept, din motive încă neclare, el a părăsit partea carosabilă și a lovit violent șanțul din stânga.

Foto: ISU Suceava

În urma accidentului a rezultat decesul șoferului de 29 de ani, precum și decesul unui bărbat de 39 de ani din Dornești și a unui bărbat de 32 de ani cu dubla cetățenie română-ucraineană.

De asemenea, un alt bărbat de 36 de ani cu dublă cetățenie română-ucraineană, a fost transportat la spital cu răni grave.

Epureanu a precizat că polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se preleva probe biologice de sânge de la șofer în cadrul necropsiei pentru stabilirea alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de