Bataie cu cutite intre frati la Stulpicani


Intră acum și în grupul de

O simplă discuţie dintre doi fraţi din localitatea Stulpicani, judeţul Suceava, s-a lăsat cu un scandal de proporţii în urma căruia două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cearta a izbucnit pe fondul unor conflicte mai vechi şi bineînţeles în urma consumului de alcool.

Pentru despărţirea părţilor implicate în conflict a fost nevoie chiar şi de intervenţia forţelor de ordine din cadrul Postului de Poliţie Stulpicani.

Solicitarea intervenţiei poliţiştilor a fost făcută de vecini care au auzit scandalul dintre cei doi fraţi şi conştienţi de relaţia existentă între aceştia au sunat speriaţi la serviciul 112.

Cercetările efectuate la faţa locului au stabilit că cei doi fraţi, de 39 şi 44 de ani, au trecut foarte repede de la o simplă ceartă verbală la o bătaie în toată puterea cuvântului.

Pentru a fi mai convingător cel mai bătrân dintre certăreţi a pus mâna pe un cuţit şi nici una nici două a înfipt lama acestuia în partea stângă a corpului fratelui său. În apărarea victimei a sărit o persoană de sex feminine care în urma încercării de aplanare a scandalului s-a ales şi ea cu lovituri de cuţit în piciorul stâng.

Chiar dacă rănile provocate nu au fost deosebit de grave ambele persoane înjunghiate au fost transportate la Spitalul orăşănesc din Gura Humorului iar poliţiştii continuă cercetările pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi.


Intră acum și în grupul de