Intră acum și în grupul de
Managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, coordonator județean al patologiei Covid-19, a declarat, joi, în plenul Consiliului Județean Suceava, că în ceea ce privește evoluția pandemiei Covid-19, după aproximativ șapte zile de stabilitate în județ, poate afirma că s-a atins un platou.
„Este însă un platou fragil. Spun asta pentru că ținem legătura foarte mult cu medicii de familie. Sunt încă foarte mulți pacienți care sunt diagnosticați de Serviciul de Ambulanță sau în alte instituții și refuză spitalizarea. De aceea putem spune că e un platou fragil, dar cred că am atins acel platou. Sperăm ca la începutul lunii noiembrie să vedem și curba descendentă”, a spus dr. Calancea.
El a menționat că în ceea ce privește gestionarea pandemiei, județul Suceava are o organizare medicală foarte bună, existând o coordonare județeană și celulă de criză județeană, arătând că în alte zone din țară acest lucru nu prea se întâmplă.
Dr. Calancea spune că modul cum este gestionată din punct de vedere medical pandemia este un lucru extraordinar și că s-a intrat și cu Spitalul Rădăuți ca spital Covid.
„Lucrurile se desfășoară bine la nivelul județului”, a spus managerul SJU Suceava.
El a menționat că doar în pavilioanele spitalului vechi se tratează patologie Covid în prezen și că în clădirea nouă sunt tratate patologii non-Covid.
„În continuare, din păcate, presiunea este foarte mare pe cazurile moderate și severe pentru că lumea întârzie venirea la spital și atunci presiunea este foarte mare din cauza acestor cazuri”, a spus Calancea.
El a subliniat că în continuare trebuie să încurajăm vaccinarea.
„Trebuie să profităm de acest trend ascendent și de aceste solicitări și de aceea am solicitat tuturor celor implicați să ducă vaccinarea către medicul de familie pentru că sunt zone îndepărtare rurale unde pacienții merg câțiva kilometri, stau câteva ore la coadă pentru a se vaccina. Nu mi-aș dori să se întârzie cu această vaccinare. Trebuie să le facilităm acest proces”, a spus dr. Calancea.
Intră acum și în grupul de