VIDEO//Protest pentru Educație la Suceava| Manifestant: Educația e la pământ. Măcar lăsați-ne copiii să învețe să scrie și să socotească. Atât!

Părinți și copii din comunele sucevene Bosanci, Udești și Ipotești au participat, miercuri, la Marșul Educației organizat de inițiativa civică Suceava Educată și care s-a desfășurat pe un traseu de circa nouă kilometri de la Casa de Cultură din comuna Bosanci până la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava unde protestatarii au organizat un miting prin care au cerut reluarea cursurilor cu prezență fizică.

Prezent la începutul protestului, primarul PNL al comunei Bosanci, Neculai Miron, a declarat că face demersuri pentru a media încălcările flagrante ale guvernanților în ceea ce privește principiile fundamentale ale libertății și democrației și le îngrădește dreptul la educație și la muncă.

Primarul a spus că el consideră că puterea constituțională a guvernanților ar trebui limitată și că trebuie să se facă distincție între puterea executivă, cea legislativă și puterea judecătorească, și că trebuie respectată suveranitatea poporului în totalitate.

Mai mult, el consideră că nu este normal ca într-o localitate cu incidența de 1,3 cazuri la mie copiii să stea acasă.

Întrebat despre riscul de îmbolnăvire, el a spus că e nevoie de o mai mare atenție din partea guvernanților în ceea ce privește testarea.

Suceava protesteaza – profesorii și părintii cer redeschiderea scolilor

Suceava protesteaza – profesorii și părintii cer redeschiderea scolilor

Publicată de NewsBucovina.ro pe Miercuri, 10 noiembrie 2021

„În momentul în care anumite companii farmaceutice se îmbogățesc pe spinarea populației cred că este nedrept ca un test să coste 300 sau 200 de lei. Este prea mult peste puterea financiară a populației”, a declarat primarul.

El a mai spus că Guvernul trebuie să asigure și medicamentele necesare pentru pacienții bolnavi de Covid.

Întrebat dacă a discutat aceste probleme cu colegii de partid el a arătat că le-a expus reprezentanților din Guvern sau din Parlament.

„Am avut și avem discuții cu reprezentanții noștri în guvern, cu senatori, cu deputați, dar după cum știți, în ultima perioadă la Suceava totalitarismul politic își spune cuvântul”, a mai declarat Neculai Miron.

Unul dintre părinții care au protestat, Nelu Plăcintă, repatriat de șase ani, a spus că are patru copii, din care unul este la grădiniță, iar ceilalți la școală și că acasă avea deschise un Ipad, un laptop, un telefon, cu care învață acum copiii săi subliniind că cel din clasa întâi învăța înainte să plece la protest litera E

„Vom mărșălui din Bosanci spre Suceava prin gropile și craterele care sunt aici de ani de zile. Le transmitem domnului Cîțu, domnului Cîmpeanu și tuturor incompetenților care conduc țara asta, inclusiv lui Klaus Iohannis, dacă se uită el la vreo știre de asta, că le dorim foarte multă sănătate și vor da ochii cu noi în cel mai scurt timp”, a transmis Nelu Plăcintă.

El a spus că nu este de conceput ca viața lui și a copiilor lui să fie afectate de „niște incompetenți care azi spun ceva și peste 24 de ore spun altceva”.

Nelu Plăcintă a arătat că guvernanții care nu-s în stare să facă nimic în țară, nici să repare câteva gropi în asfalt, iau decizii care afectează viața a milioane de oameni.

„Educația e la pământ. Măcar lăsați-ne copiii să învețe să scrie și să socotească. Atât”, a spus protestatarul.

Proteste la ISJ Suceava

Proteste la ISJ Suceava

Publicată de NewsBucovina.ro pe Miercuri, 10 noiembrie 2021

Marșul Educației s-a desfășurat pe jos pe o distanță de circa 10 kilometri până în fața ISJ Suceava.

Manifestanții au scandat „Libertate!”, ”Vrem la școală!”, „Nu vrem online!”, sau „Vrem educați, nu subjugați!”, ori „Copiii noștri nu-s cobaii voștri!”.

Un grup de protestatari a discutat cu conducerea ISJ Suceava care le-a dat asigurări că vor transmite Ministerului Educației doelanețele lor.

Inspectorul școlar general adjunct Ciprian Anton a menționat că rezolvarea solicitărilor nu ține de compentența ISJ Suceava.

„Noi am luat act de cele reclamate de protestatari și le vom transmite către București”, a spus Anton.

loading...