Nimeni nu vrea sa fie arhitect – sef al orasului (VIDEO)

Într-o perioadă în care criza economică îşi spune cuvântul, iar numărul locurilor de muncă este în continuă descreştere, conducerea administrativă a municipiului reşedinţă de judeţ nu găseşte să angajeze o persoană specializată care să ocupe postul de arhitect şef al municipiului.

Paradoxul situaţiei apare cu atât mai mult cu cât, până la finele lunii iunie, Primăria Suceava este nevoită să procedeze şi la disponibilizări de personal conform noilor hotărâri luate de Guvern.

“În conformitate cu legea 350 venită pe linie de urbanism, trebuie să înfiinţăm postul de architect şef al municipiului. Noi vom face modificarea în organigramă, dar rămâne să vedem şi dacă vine cineva să ocupe acest post”, a declarat edilul şef al oraşului, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ocupantul fotoliului de primar şi-a exprimat reticenţa cu privire la încadrarea cuiva în funcţia amintită, deoarece arhitecţii sunt foarte căutaţi, iar în domeniul privat câştigă cu mult mai mult faţă de instituţiile de stat, aşa că postul este total neatrăgător.