Captura impresionanta de tigari la Radauti – peste 5 miliarde de lei vechi valoarea marfii

După ce au organizat filtre rutiere atât în municipiul Rădăuţi, cât şi pe raza comunelor Suceviţa şi Arbore, sâmbătă, în jurul orei 08.15, o patrulă mixtă formată din poliţişti şi jandarmi a localizat o autoutilitară pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuţi şi cu sprijinul altei patrule au reuşit interceptarea şi oprirea acesteia la ieşirea pe strada Calea Bucovinei.

Potrivit IPJ Suceava, autoutilitara era condusă de U. Ionuţ, în vârstă de 19 ani, din oraşul Vicovu De Sus, care a declarat că urma să transporte ţigările contra sumei de 1.250 euro în bazarul din municipiul Suceava, acestea fiind încărcate pe timpul nopţii de 3 persoane necunoscute, care s-au prezentat la domiciliu, solicitându-i autoutilitara, pe care au adus-o încărcată în cursul dimineţii.

În autoutilitară au fost depistate mai multe baxuri învelite în folii de plastic de culoare neagră, cu ţigarete de provenienţă ucraineană, pentru care conducătorul auto nu deţinea documente de provenienţă, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal.

Poliţiştii au inventariat ţigările constatând că în autoturism era transportată cantitatea de 60.000 pachete ţigarete -120 baxuri de ţigări a câte 50 cartuşe fiecare), având ca ţară de provenienţă Ucraina, având aplicate banderole fiscale emise de autorităţile din Ucraina, având ca dată de fabricaţie 12.01.2010.

„Toate activităţile desfăşurate au fost marcate şi din punct de vedere criminalistic -foto, prelevare urme, iar conducătorul auto a fost amprentat şi introdus în baza de date Image Track” precizează IPJ Suceava.

Autorul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, ţigările în valoare de 552.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara a fost indisponibilizată la sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi.