Frica de foc in padurile din judet tin autoritatile in alerta maxima


Intră acum și în grupul de

Autorităţile judeţului Suceava se antrenează pentru a face faţă la ce e mai rău în materie de inundaţii în zona pădurilor din Bucovina. Prefectul judeţului, Sorin Arcadie Popescu a avut duminică o şedinţă cu factorii de răspundere de la ISU Suceava, Direcţia Silvică, Consiliul Judeţean, Jandarmerie, Poliţie şi Poliţia de Frontieră cu care a stabilit modalităţile de intervenţie în caz de incendii la pădure.

„Având în vedere ce se petrece la vecinii din Ucraina şi din cauza temperaturilor foarte ridicate ce se anunţă în perioada următoare am considerat că este necesară strabilirea unor coordonate pentru intervenţii în caz de urgenţă.

Există riscul aprinderii pădurilor şi în judeţul Suceava”, a declarat prefectul Arcadie Popescu care a ţinut să explice faptul că s-a realizat cu această ocazie şi un inventar al logisticii pe care cei responsabili ar trebui să o folosească în caz de incendiu.

Prefectul a menţionat şi faptul că cel mai târziu în ziua de marţi va fi efectuată şi o simulare de incendiu la pădure, în zona de munte a judeţului ocazie cu care se va efectua şi o inventariere a logisticii din cele şase puncte fixe de monitorizare a incendiilor pe care le are Dirceţia Silvică Suceava pe teritoriul judeţului. „Nu vrem să avem parte de suprize neplăcute de nici o formă”, a conchis prefectul judeţului.


Intră acum și în grupul de