Accident mortal cu sofer disparut, la Serbauti (VIDEO)

Inconştienţa unui tânăr din Dărmănesti a făcut ca un prieten de-al său să-şi piardă viaţa, iar altul să ajungă la spital după producerea unui grav accident de circulaţie.

Totul s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orelor 04:00. După ce s-a încălzit bine cu tot felul de băuturi alcoolice, şoferul unui autoturism, în vârstă de 24 de ani, şi-a luat doi prieteni şi au plecat de la discoteca unde petrecuseră, către casă.

În timp ce se afla pe drumul comunal 53 în interiorul localităţii Şerbăuţi, conducătorul auto, posesor al permisului de conducere categoriile BE şi CE, a pierdut controlul volanului şi datorită vitezei excesive s-a izbit într-un cap de pod din beton.

Impactul a fost atât de puternic încât după ciocnire maşina, transformată într-un ghem de fiare contorsionate, pur şi simplu s-a răsturnat.

Scăpat cu viaţă, după ce a văzut ce a făcut, şoferul a fugit de la faţa locului nefiind de găsit nici la până la această oră.

Conform declaraţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, “în urma accidentului unul dintre pasagerii autoturismului în vârstă de 18 ani şi-a pierdut viaţa pe loc iar altul de 19 ani a suferit multiple leziuni. Poliţiştii încearcă în momentul de faţă să-l găsească persoana ce se face vinovată de producerea evenimentului şi tragerea acesteia la răspundere”.