VIDEO//IPS Calinic a fost în Vama Siret unde Arhiepiscopia a înființat a unui punct fix de asistență pentru ucrainenii care își părăsesc țara. Sunt pregătite sute de locuri de cazare complet echipate. Se distribuie alimente și în Gara Burdujeni

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a coordonat un program de sprijin în contextul actual al crizei umanitare din Ucraina, iar în cursul zilei de vineri a fost alături de prefectul Alexandru Moldovan în Vama Siret pentru a vedea la fața locului necesitățile pentru sprijinirea celor care părăsesc Ucraina.

La Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost constituit un comitet alcătuit din clerici ai Centrului Eparhial, protoierei, exarhi și coordonatori de voluntari, pentru a identifica cele mai eficiente măsuri de sprijin în acest moment pentru cetățenii ucraineni aflați în tranzit sau care intenționează să rămână pe teritoriul României.

Astfel, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inițiat, din fonduri proprii, un stoc de apă și produse alimentare destinate tuturor celor care intră în țara noastră prin punctul de trecere a frontierei Siret. Totodată, mănăstirile și parohiile din cuprinsul eparhiei au amenajat peste 500 de spații de cazare, complet echipate, în arhondaricele mănăstirilor, case parohiale, așezăminte sociale și în oricare alte spații disponibile.

Începând din după-amiaza zilei de joi, 24 februarie, Mănăstirea Putna a oferit masă și cazare refugiaților care i-au trecut pragul. În noaptea trecută au fost primite mai multe familii, dintre care unele și-au continuat drumul spre rudele aflate în diferite orașe.

În plus, având în vedere că foarte mulți cetățeni ai Republicii Ucraina folosesc transportul feroviar pentru a se îndepărta de zona conflictuală, în Gara Burdujeni din Suceava aceștia sunt ajutați de membrii ai Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, coordonați de părintele paroh, atât cu hrană, cât și cu un cuvânt de încurajare. De altfel, numeroase mănăstiri și parohii ale protopopiatelor din cadrul eparhiei au instituit centre de colectare a celor necesare (alimente neperisabile, lenjerii, pături, perne, saltele, produse de igienă etc.). În distribuirea cât mai rapidă a produselor colectate sunt implicați voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), clerici și enoriași ai parohiilor aflate în apropierea punctului de trecere a frontierei Siret.

Totodată, la propunerea comitetului de intervenție, instituit la nivelul Arhiepiscopiei și coordonat de Arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, s-a organizat un punct fix de asistență social-filantropică pentru distribuirea alimentelor, direcționarea către locurile de cazare, oferirea de informații privind călătoria pe teritoriul României, precum și asigurarea asistenței spirituale. Permanent, în centru vor fi prezenți, în schimburi de câte 6 ore, câte doi preoți, dintre care unul vorbitor de limbă ucraineană, împreună cu voluntari.

Toate aceste acțiuni de sprijin sunt realizate în strânsă colaborare cu autoritățile locale și instituțiile abilitate să intervină, comunicându-se în permanență ultimele informații de la fața locului, a precizat Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților face un apel către toți credincioșii de a spori rugăciunea în aceste zile tensionate. Mai mult, cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare, sunt îndemnați să ia legătura cu preotul paroh sau să doneze în contul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

RO51RNCB0234037010910014,

deschis la Banca Comercială Română, cu mențiunea sprijin refugiați Ucraina.