Opt ambulanțe dintr-un lot de 22 donate de Guvernul Italiei au fost trimise în Ucraina prin PTF Siret. Gheorghe Flutur: Ajutoarele umanitare curg spre Ucraina prin Siret


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că ajutoarele umanitare pentru Ucraina „curg” zi de zi prin PTF Siret și că este un semnal de solidaritate al Uniunii Europene cu ucrainenii greu încercați de situația de conflict armat de pe teritoriul țării lor.

El a spus că luni au ajuns primele 8 ambulanțe trimise de Guvernul Italiei dintr-un lot de 22 de ambulanțe care urmează să fie trimise ca ajutor în Ucraina.

Președintele Flutur a menționat că ambulanțele au fost preluate la frontieră e viceguvernatorul regiunii Cernăuți, Artur Muntean, și că vor fi trimise înspre Cernăuți, Lvov sau alte zone unde este nevoie de ele.

El a arătat că ambulanțele sunt de tip B, nu sunt noi, dar sunt necesare în această perioadă pentru salvarea persoanelor aflate în nevoie.

Celelalte 14 ambulanțe din partea Guvernului Italiei urmează să ajungă în Suceava la sfârșitul acestei săptămâni.


Intră acum și în grupul de