Intră acum și în grupul de
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat, luni, răbdare și înțelegere a realității cu care se confruntă autoritățile sucevene privind examinarea celor care doresc să obțină permisul de conducere.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, în cadrul ședinței operative săptămânale, au fost analizate stadiul de îndeplinire a măsurilor dispuse în vederea reducerii decalajului de circa 6 luni pentru candidații care au susținut și promovat doar proba teoretică, nu au susținut proba de traseu și se află la limita de expirare a dosarului de înscriere la examen în vederea dobândirii permisului de conducere auto.
Astfel, Instituția Prefectului a solicitat la sfârșitul lunii februarie tuturor instituțiilor prefectului din țară analizarea posibilității de delegare a unor agenți de poliție (examinatori) la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, pentru a asigura continuitatea activității de examinare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere și că au dat curs solicitării Instituția Prefectului-județul Bacău (8 lucrători în perioada 14-15.04.2022) și Instituția Prefectului-județul Bihor (1 lucrător în perioada 20.03.-01.04.2022).
Pe de altă parte, având în vedere că la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – județul Suceava există în continuare mari dificultăți în realizarea activității de examinare la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere, ca urmare a numărului absolut insuficient de examinatori, a fost înaintată conducerii Ministerului Afacerilor Interne solicitarea în vederea delegării unui număr de 6 agenți de poliție din cadrul Serviciilor Publice Comunitare Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava.
De asemenea, sunt în parcurs de aprobare solicitările pentru detașarea a două cadre militare din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava ce îndeplinesc condițiile legale și care vor urma să desfășoare activitate de examinare practică pe traseu.
Până la concretizarea demersurilor mai sus menționate, conducerea S.P.C.R.P.C.I.V. a decis organizarea unor noi sesiuni suplimentare de examinare, în datele de 26 martie, 2 aprilie, 16 aprilie și 30 aprilie.
Programarea pentru sesiunile suplimentare se realizează funcție numărul de examinatori avut la dispoziție, urmare a solicitărilor celor interesați adresate în cadrul audiențelor susținute în fiecare zi de miercuri, între orele 15.00 – 17.00, de către conducerea S.P.C.R.P.C.I.V., la sediul serviciului din Suceava din incinta Complexului Comercial Iulius Mall.
Prefectul Alexandru Moldovan a declarat că întreprinde toate demersurile permise de legislație astfel încât să deblocheze situația cetățenilor care vor să dobândească permisul de conducere auto și nu pot susține imediat proba practică de traseu.
„La nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne este cunoscută starea de fapt, dar soluțiile sunt condiționate și de situația existentă în celelalte județe din țară, care se confruntă de asemenea cu problema resursei umane insuficiente. Solicit tuturor sucevenilor care doresc să dobândească permisul auto răbdare și înțelegere a realității cu care ne confruntăm. Indiferent de context și de nemulțumirea absolut justificată a candidaților, soluțiile de deblocare nu pot depăși cadrul legal”, a transmis prefectul Alexandru Moldovan.
Intră acum și în grupul de