Ion Lungu este rugat să renunțe la instalarea roții panoramice pe platoul Cetății de Scaun. Suceava are alte priorități, apreciază marea majoritate a sucevenilor care au răspuns unui sondaj


Intră acum și în grupul de

Societatea civilă din Suceava consideră că instalarea unei roți panoramice pe platoul Cetății de Scaun, investiție de peste un milion de euro, ar trebui să fie reanalizată de primarul Ion Lungu pentru că municipiul are alte priorități.

Unul dintre reprezentanții societății civile sucevene, Alin Opincaru, a depus, miercuri, la Primăria Suceava un memoriu în care solicită primarului Ion Lungu să reanalizeze oportunitatea instalării roții panoramice.

Potrivit acestuia, pe o pagină de socializare foarte activă a societății civile a fost făcut un sondaj la care au răspuns peste 2400 de suceveni și că dintre aceștia 1.925 au apreciat că municipiul Suceava are alte priorități, alți 373 consideră că este o investiție proastă și că doar 159 au considerat roata panoramică o investiție bună.

Alin Opincaru a arătat că rezultatul acestui sondaj l-a determinat să se adreseze primarului în speranța că acesta va ține cont și de părerea sucevenilor, subliniind că în toate orașele mari ale țării se ține cont de părerea societății civile, ceea ce a condus la acțiuni extrem de benefice pentru comunitate.

Totodată, acesta îi transmite lui Ion Lungu că investiții similare, cum e roata panoramică din Brașov este „extrem de puțin folosită” și localnicii spun că „ruginește” în timp ce rota panoramică din Constanța a fost deja îndepărtată pentru executarea unor lucrări fără să mai existe intenția de a fi remontată.

El a mai arătat că a discutat cu specialiști din urbanism și arhitectură care s-au pronunțat ca în primă fază să fie închiriată o asemenea roată panoramică pentru a se analiza impactul real din punct de vedere economic și turistic în special pentru că pe perioada sezonului rece o asemenea investiție nu produce un câștig, ci doar costuri de întreținere.

Potrivit lui Opincaru, dacă se constată că roata panoramică este o atracție și se va putea autofinanța și produce și profit, atunci este firesc să se revină asupra proiectului.

„Vă spun aceste lucruri ținând cont și de situația geopolitică din zona noastră, municipiul Suceava fiind în situația de a trimite săptămânal ajutoare către Cernăuți, oraș cu care suntem înfrățiți, acest lucru necesitând fonduri suplimentare”, a menționat Opincaru.


Intră acum și în grupul de