Jandarmii suceveni asigură măsurile de ordine publică pe timpul minivacanței de Paște. Jandarmii montani sunt pregătiți să intervină pentru salvarea persoanelor în dificultate

Jandarmeria Suceava va intensifica misiunile de ordine şi siguranţă publică executate independent și în sistem integrat la nivelul județului Suceava, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în perioada 22-25 aprilie.

Astfel, peste 120 de efective de jandarmi vor fi prezente în zona lăcaşurilor de cult, unde vor fi oficiate slujbe religioase, precum şi pe drumurile de acces către acestea, pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi linişte publică.

Totodată, în acest weekend prelungit, jandarmii vor fi prezenţi şi în zonele unde vor exista aglomerări de persoane (piețe, târguri etc.), pentru descurajarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică sau comit alte fapte antisociale.

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Suceava face următoarele recomandări:

– cei care participă la manifestările religioase să demonstreze răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi, aflate în proximitate;

– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.);

– să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare, care pot atrage atenţia.     

De asemenea, jandarmii montani din cele 6 posturi de jandarmi montane de pe raza județului vor fi prezenți pe traseele și în stațiunile turistice, pregătiți să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale.