Contrabanda cu tigari in desisurile padurii de la frontiera (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Frontieriştii suceveni au descoperit nu mai puţin de 17.640 pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 86.000 lei, într-o pădure aflată la graniţa cu Ucraina. Potrivit IJPF Suceava, miercuri, dimineaţa poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au observat mai multe persoane care transportau colete învelite în folie neagră ce veneau dinspre frontieră.

În urma activităţilor întreprinse, s-a reuşit reţinerea celor în cauză şi anume Ilie P., Mihai C., David J., Dumitru J., Ioan C., cu vârste cuprinse între 17 şi 48 ani, domiciliaţi înlocalitatea Straja, judeţul Suceava.

La faţa locului au fost descoperite 24 baxuri de ţigări, ambalate în colete învelite cu folie neagră, ce conţineau, în total, 11.640 pachete de ţigări (3.750 pachete marca „More” şi 7.890 pachete marca „Doina”) de provenienţă R. Moldova, în valoare de aproximativ 48.888 lei.

De asemenea, în noaptea de 29.09.2010, un echipaj din cadrul IJPF Suceava – Biroul de Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere, aflat în misiune de supraveghere şi control a frontierei, a descoperit în apropierea frontierei de stat 12 colete voluminoase, ambalate în folie de culoare închisă.

În urma inventarierii celor 12 colete, s-a stabilit că acestea conţin 6.000 pachete de ţigări, marca „Doina” de provenienţă R. Moldova, în valoare de 36.000 lei.

Acestea au fost introduse în ţară, peste frontiera verde de către Daniel P. , Aurel C., Ioan B., Aurel P. Alexandru C., şi Vasile H. cu vârste cuprinse între 17 şi 24 ani, toţi domiciliaţi în localitatea Straja, judeţul Suceava.

Celor 11 persoane reţinute poliţiştii de frontieră suceveni le-au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.


Intră acum și în grupul de