Intră acum și în grupul de
Reparaţia tronsonului de cale ferată care face legătura cu Ucraina şi care a fost afectat de inundaţiile din vară ar trebui să fie finalizată la o lună de la începerea lucrărilor, a declarat sâmbătă la Suceava ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Ea a inspectat un tronson de cale ferată între Suceava şi Dorneşti afectat de viituri şi a arătat că marţi ar urma să fie semnat contractul cu firma care va executa lucrările la calea ferată.
În 25 august, Cabinetul Boc a aprobat o hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, din Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor produse pe infrastructura feroviară pe linia CF Suceava Nord – Dorneşti. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, declara că suma alocată este de 11 milioane de lei şi că vor fi reparate mai multe porţiuni de cale ferată afectată de inundaţii pe ruta Suceava – Dorneşti. Flutur a spus că după refacerea căii ferate se va relua traficul internaţional spre Ucraina şi va putea fi adus şi cărbunele necesar pentru funcţionarea centralei electro-termice a Termica SA Suceava.
În 7 septembrie, preşedintele Traian Băsescu, aflat atunci pentru a cincea oară la podul de la Dorneşti, distrus de inundaţiile din luna iunie, a discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, despre linia ferată afectată între localităţile Suceava şi Dorneşti, Flutur arătând că se întârzie nepermis de mult începerea lucrărilor, în condiţiile în care au fost alocate fonduri. Preşedintele CJ a arătat că situaţia este determinată de procedurile greoaie de atribuire a lucrărilor.