Fostul vicepreședinte al CJ Suceava Cristinel Crețu rămâne în arest preventiv, a decis definitiv Curtea de Apel Cluj


Intră acum și în grupul de

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava Cristinel Crețu rămâne în arest preventiv, a decis, miercuri, definitiv, Curtea de Apel Cluj.

Instanța clujeană a respins, miercuri, ca nefondată contestaţia formulată de Cristinel Crețu față de decizia Tribunalului Cluj care a dispus în 3 mai prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv.

Decizia Curții de Apel Cluj este definitivă.

Tribunalul Cluj a decis, în 3 mai, prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă a fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava Cristinel Crețu.

Potrivit minutei instanței, în temeiul art. 236 din Codul de procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, prin urmare dispune prelungirea măsurii arestării preventive luate prin încheierea penală nr. 400/C/05.04.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj faţă de inculpatul C.S.C. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.05.2022 şi până la data de 03.06.2022.

Cristinel Crețu a demisionat din Consiliul Județean Suceava, atât din funcția de vicepreședinte cât și din cea de consilier județean.

Cristinel Crețu a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj în data de 5 aprilie fiind acuzat de procurorii DNA pentru luare de mită și trafic de influență.

Potrivit anchetei procurorilor DNA Cluj, la începutul lunii decembrie 2020,  vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Cristinel Crețu ar fi acceptat și primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituție cu firma administratorului să decurgă în bune condiții, iar plățile să fie făcute la timp. Ulterior, în perioada 16 – 29 martie 2022, Crețu, în legătură cu un alt contract de întreținere a drumurilor județene pentru care avea atribuții de verificare, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Județean Suceava. În acest context, la data de 4 aprilie 2022, arată procurorii anticorupție, Cristinel Crețu „ ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava”


Intră acum și în grupul de