Spitalul Județean Suceava intră în parteneriat educațional cu Boston Scientific pentru a deveni centru de referință în proceduri endovasculare periferice arteriale și venoase


Intră acum și în grupul de

Spitalul Județean Suceava a primit, săptămâna trecută, vizita lui Andreas Stigkas, Bussiness Manager SEE, Intervenții Periferice & Oncologie din cadrul corporatiei Boston Scientific, care este lider global în dispozitive și terapii medicale pentru intervenții periferice, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici.

 „Scopul vizitei a fost stabilirea unui parteneriat educațional care va pune Spitalul Județean Suceava pe harta centrelor de referință în proceduri endovasculare periferice arteriale și venoase”, a precizat sursa citată.

 Potrivit acestuia, Spitalul Județean Suceava este singurul spital din România care a achiziționat în ultimii doi ani, două aparate de cea mai înaltă performanță dedicate procedurilor minim invazive endovasculare, respectiv un AngioJet și un Jetstream.

Conform sursei citate Angiojet este un sistem performant de trombectomie farmaco-mecanică cu aspirație și în același timp pulverizarea unor substanțe litice pentru îndepărtarea trombilor (cheagurilor de sânge ) atât din artere cât și din vene, restabilind rapid fluxul sangvin. Sistemul este conceput pentru tratamentul trombozei arteriale, trombozei venoase profunde și fistulei arteriovenoase trombozate și tromboza grefei și este singura tehnologie de pe piață care poate furniza atât perfuzia de substanțe litice ( prin caracteristica sa patentată Power Pulse) cât și trombectomia mecanică într-un singur dispozitiv.

De menționat este că tromboza vasculară periferică este o problemă globală, unul din 4 pacienți decedând din cauza complicațiilor cauzate de tromboză.

În ceea ce privește Jetstream acesta este un dispozitiv de aterectomie (dezobstruare a arterelor) dedicat pentru tratamentul diferitelor morfologii de plăci ateromatoase (calcare sau trombotice) întâlnite în ocluziile cronice. Sistemul are integrată aspirația continuă pentru minimalizarea riscului de embolizare distală ( ruperea unor fragmente de la nivelul plăcilor ateromatoase, care pot ajunge în alte vase și pot afecta alte sisteme cu consecințe grave).

„Conducerea Spitalului Județean Suceava își menține promisiunea făcută pacientilor de a asigura servicii medicale la standarde moderne cu aparatură de ultimă generație precum și specializarea personalului în folosirea acestei aparaturi”, a mai transmis dr. Dan Teodorovici.


Intră acum și în grupul de