Poliția Suceava, de Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință: Cele mai sustrase obiecte din locuință sunt banii și bijuteriile, iar cele mai cunoscute metode de furt sunt „prin împrietenire” și „folosirea de chei potrivite”


Intră acum și în grupul de

Pentru al patrulea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, lansează  Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință.

Țările europene participante în 2022, la EU Focus Day 2022, sunt:  Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Germania, Danemarca, Estonia, Grecia, Georgia, Franța, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Țările de Jos, Ungaria. 

Inițiativa lansată de autoritățile de aplicare a legii reunite în cadrul EUCPN (European Crime Prevention Network) și EUROPOL are drept scop informarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuința, pentru a nu deveni victime ale furturilor.

În România, din situația operativă înregistrată la nivelul structurilor de specialitate din Poliția Română, se constată că acest tip de infracțiune, „furt din locuință”, se află pe un trend descendent. 

Cu toate acestea, polițiștii structurilor de prevenire a criminalității vor aduce în atenția cetățenilor, prin intermediul activităților desfășurate, principalele moduri de operare, tipuri de bunuri vizate de infractori, riscurile pentru perioada vacanței și modul în care ne poate afecta o astfel de faptă.

În continuare, cele mai cunoscute metode de operare sunt „prin împrietenire” și „folosirea de chei potrivite”, însă nu sunt neglijate nici metodele clasice: prin escaladarea ușilor/ ferestrelor, prin forțarea/tăierea încuietorilor/elementelor de siguranță ale ușilor/ porților cu instrumente dure sau ruperea butucului/sistemelor de închidere. 

De asemenea, cele mai sustrase obiecte din locuință sunt banii și bijuteriile. 

În acest context, specialiștii în prevenirea criminalității recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare, să conștientizeze că check-in-ul din aeroport sau vacanță aduce like-uri, dar îi face vulnerabili în fața hoților.

Poliția reamintește faptul că Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe este un eveniment inițiat și lansat în anul 2019, chiar în perioada în care România a asigurat Președinția Consiliului Uniunii Europene. 

Acest concept se fundamentează pe importanța conștientizării de către cetățeni a necesității adoptării unei atitudini prudente față de locuința și bunurile  proprii. 


Intră acum și în grupul de