IPS Calinic a adus mulțumiri lui Dumnezeu pentru că la Sf. Liturghie de la hramul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou credincioșii au putut să participe având fețele descoperite


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a mulțumit lui Dumnezeu, vineri, după Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava că după doi ani de pandemie acum credincioșii au putut participa la slujbă având fețele descoperite.

Sf. Liturghie a fost oficiată, vineri, în curtea mănăstirii de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu IPS Calinic, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Ignatie, Episcopul Huşilor; PS Timotei, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi PS Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

IPS Calinic a mulțumit ierarhilor prezenți la această sărbătoare, dar și PF Daniel, Patriarhul BOR  pentru că răspunde pozitiv solicitărilor primite de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și a mulțumit și reprezentaniților autorităților centrale și locale pentru sprijinul acordat.

„Tuturor vă doresc ani mulți şi buni, cu sănătate şi sporite împliniri! Închei, iubiţi credincioşi şi credincioase, prin a mulţumi Preamilostivului Dumnezeu pentru faptul că, după doi ani de boală şi, mai nou, de război, ne-a îngăduit să fim împreună şi să ne putem vedea feţele descoperite”, a declara IPS Calinic.

IPS Calinic a oferit Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, dar și ierarhilor prezenți, medalia jubiliară precum și icoana și hrisovul dedicate Anului Jubileu „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie”.

Totodată, au fost oferite din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților mai multor oficialități,  binefăcătorilor și susținătorilor lucrării bisericii medalii jubiliare, dar și diplome.


Intră acum și în grupul de