Mopedist ranit grav dupa ce s-a dezechilibrat langa o caruta


Intră acum și în grupul de

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un tânăr ce conducea un moped s-a dezechilibrat în timp ce trecea pe lângă o căruţă şi s-a răsturnat accidentându-se grav. Tânărul era sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sâmbătă, la ora 22,20, pe drumul comunal D.C. 88, în comuna Sadova, G. Vasile, în vârstă de 24 ani, localnic, fără a poseda atestat de legislaţie rutieră, în timp ce conducea mopedul înregistrat, avându-l ca pasager pe C. Gavril, de 24 ani, din aceeaşi localitate, la trecerea pe lângă o căruţă s-a dezechilibrat răsturnându-se pe carosabil.

Conducătorul mopedului a fost rănit grav în urma impactului, însă pasagerul a scăpat cu răni mai uşoare.

Cei doi nu purtau cască de protecţie, li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cazul conducătorului mopedului, ca urmare a testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Intră acum și în grupul de