FOTO//Ion Lungu anunță că se lucrează la ultimele finisaje și marcaje la parcarea subterană de la Piața George Enescu ce va fi finalizată în următoarele două săptămâni


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că s-a intrat în linie dreaptă cu investiția de modernizare a Pieței George Enescu prevăzută cu parcare subterană.

„Ne propunem ca până la sfârșitul lunii iulie să fie finalizate lucrările și să terminăm de modernizat și Aleea Saturn care asigură accesul la piață”, a declarat primarul.

El a menționat că în prezent se lucrează la ultimele finisaje și marcaje la parcarea subterană aferentă pieței și la elemente de automatizare.

Primarul a precizat că s-au adus  mesele noi care urmează să fie amplasate în clădirea modernizată a pieței și că se montează și transformatorul electric nou pentru a asigura necesarul de consum electric în zonă.

„Tot firma SUCT lucrează la reabilitarea Aleii Saturn prin asfaltare și realizarea unui  trotuar de acces cu pavele spre cabinetele medicale din zonă. Sper ca sucevenii și în mod special cetățenii din cartierele George Enescu și Obcini să aprecieze noua piață modernă. În perioada următoare va fi scoasă la licitație Hala de lactate din Piața George Enescu”, a transmis Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de