Gheorghe Flutur anunță că a semnat contractul pentru finalizarea Terminalului 2 de la Aeroportul Suceava


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, în plenul Consiliului Județean Suceava că a semnat contractul de execuție pentru lucrările rămase de efectuat la Terminalul 2 al Aeroportului Suceava.

„Ieri am semnat contractul de execuție pentru restul lucrărilor rămase la terminalul Aeroportului Suceava. Au fost niște proceduri de licitație, a fost desemnat câștigătorul și intrăm în linie dreaptă pentru a finaliza terminalul”, a spus Flutur.

El a mai spus că a anunțat că urmează o eficientizare, o sistematizare, o regândire a spațiilor Aeroportului Suceava.

„Noi intenționăm să mutăm birourile, sediul administrativ, cea mai mare parte a birourilor, deasupra garajelor. De asemenea, turnul vechi de control vine demolat. Relocăm rețelele de utilități de acolo și avem în vedere amenajările pentru accesul la noul terminal și tot ce decurge de acolo. Aici includem proiectare, avize, incluziv execuția acestor lucrări”, a explicat Flutur.

Valoarea totală a investiției este estimată la suma de 5,1 milioane de lei.


Intră acum și în grupul de