Consulul General al Ambasadei SUA, in vizita de curtoazie la ISU „Bucovina” Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a avut parte vineri, de vizita de curtoazie a Consulului General al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, James B. Gray. Potrivit plt. maj. Alin Găleată, din cadrul Compartimentului de Informare şi relaţii Publice a ISU „Bucovina” Suceava, pe timpul vizitei au fost abordate subiecte legate de gestionarea situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor pe teritoriul judeţului Suceava.

„Au fost schimbate opinii, păreri, puncte de vedere şi idei, de ambele părţi, cu privire la modul în care este organizată activitatea de căutare, salvare şi evacuare a persoanelor pe timpul situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor. Un punct aparte l-a constituit problematica riscului la seisme, accidente aviatice, inundaţii şi alunecări de teren”, a precizat plt. maj. Găleată, adăugând că, James B. Gray şi-a arătat interesul faţă de modul în care se realizează pregătirea preventivă a populaţiei civile şi în special a copiilor pentru situaţii de urgenţă şi dezastre.

Vizita a mai cuprins o trecere în revistă a autospecialelor de intervenţii din dotarea Detaşamentului de pompieri Suceava.

De asemenea, a fost vizitată Biserica Militară a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
La finalul vizitei, Consulul General s-a întreţinut cu lucrătorii inspectoratului făcând remarci şi aprecieri pozitive faţă de activitatea acestora.


Intră acum și în grupul de