Intră acum și în grupul de
Femeii a fost rănită grav, dar, din cauza leziunilor nu a putut fi examinată cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu aproximativ două ore mai devreme, mai exact în jurul orei 11.45, M. Petru, de 70 ani, din comuna Udeşti, în timp ce conducea atelajul hipo pe un drum comunal neclasificat, a scăpat calul din frâu, a căzut din atelaj, acesta trecând peste el, provocându-i leziuni corporale.
Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde i s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ambii pacienţi sunt internaţi în secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean.