Petiție pentru reluarea circulației trenurilor de călători pe ruta Cacica-Vârfu Dealului-Gura Humorului. În prezent trenurile de călători circulă doar între Suceava și Cacica


Intră acum și în grupul de

O petiție online în atenția CFR Călători, Ministerului Transporturilor, Autoritatea pentru Reformă Feroviară, Prefectura și Consiliul Județean Suceava prin care se cere reluarea circulației trenurilor de călători pe linia Cacica-Vârfu Dealului-Gura Humorului a fost lansată pe platforma https://campaniamea.declic.ro/

Potrivit inițiatorului petiției, linia Suceava – Dărmănești – Cacica – Gura Humorului, construită în 1889 și electrificată între 1990 și 1994 asigură navetismul local în zona centrală a județului Suceava, consitutind o bună bază pentru servicii feroviare de navetism.

În argumentarea petiției se arată că trenurile de călători, în număr de trei pe zi, circulă doar pe relația Suceava – Cacica, tronsonul dintre Cacica și Gura Humorului, precum și legătura zonei centrale a județului (Părhăuți, Todirești, Soloneț, Comănești, Humoreni, Pârtești, Cacica) cu Gura Humorului fiind inactive.

„Solicităm prelungirea trenurilor Suceava – Cacica R5730/5731, R5732/5733, R5734/5735 până la Gura Humorului pe linia electrificată existentă și nefolosită, oferind comunităților din Vârfu Dealului și Păltinoasa legături cu Suceava și Gura Humorului, dar și legături noi în și din Bucovina via Gura Humorului, nod tranzitat zilnic de 18 trenuri de călători spre destinații ca București, Timișoara, Oradea, Alba-Iulia, Deva, Arad, Cluj, Suceava, Iași, Galați”, se menționează în document.

Totodată se subliniază că importanța acordată transportului feroviar de călători este într-o continuă creștere atât în Uniunea Europeană cât și pe plan global, având în vedere avantajele acestui mod de transport atunci când vine vorba de utilizarea eficientă a resurselor, capacitate sporită, eficiență energetică și emisii reduse.

„Oportunitatea dată de existența unei infrastructuri feroviare circulabile și electrificate nu trebuie ratată. Declararea anului 2021 drept Anul European al Căilor Ferate subliniază poziția esențială pe care transportul feroviar o ocupă în strategiile comunitare de dezvoltare durabilă”, se mai arată în petiție.


Intră acum și în grupul de