Intră acum și în grupul de
Detaşamentul de pompieri Rădăuţi şi Garda de Intervenţie Vicovu de Sus au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea flăcărilor, iar la sosirea acestora, ardea păşunea, existând pericolul de propagare la fondul forestier aflat în imediata vecinătate.
Flăcările au fost lichidate la ora 13.30. Au ars aproximativ 1,5 hectare de vegetaţie uscată şi 10 molizi.
Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza folosirii focului deschis pentru igienizarea terenului, lăsat nesupravegheat.
Datorită intervenţiei pompierilor incendiul a fost lichidat la timp, salvându-se fondul forestier.