Ion Lungu: Peste 17 milioane de euro este valoarea proiectelor în derulare la unitățile de învățământ din Suceava. Ne pregătim pentru deschiderea noului an școlar

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că municipalitatea suceveană are în derulare proiecte în valoare de peste 17 milioane de lei în unitățile școlare din municipiu și că se pregătește deschiderea noului an școlar.

„Educația este pilonul de bază al dezvoltării oricărei comunități.De aceea învățământul a fost și este o prioritate în bugetul municipalității.Avem proiecte în derulare pentru școli în valoare peste 17 milioane euro”, a spus Lungu.

El a menționat că în pregătirea deschiderii noului an școlar a vizitat mai multe unități școlare din oraș pentru a vedea stadiul de pregătire.

Astfel, el a vizitat Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național “Petru Rareș”, Colegiul tehnic “Petru Mușat” și a menționat că s-a finalizat în acest an grădinița din zona centrală Dobrogeanu Gherea.

„În urma comandamentului care a avut la sediul primăriei, cu factorii implicați, s-a stabilit că lucrările vor fi terminate în luna noiembrie, la grădinița cu program prelungit de la Colegiul Național “Mihai Eminescu”. Este în execuție grădinița din curtea școlii generale nr.7 de la Ițcani”, a spus primarul.

Ion Lungu a precizat că s-au semnat contactele de finanțare pentru creșterea eficienței energetice,in valoare de 42.543.818 lei (aprox.8.500.000 euro) la Școala gimnazială nr.9, Școala gimnazială nr.3, Școala gimnazială nr.7 Ițcani, la Colegiul Național Petru Rareș-cantină internat.

„De asemenea am mai depus proiecte pe eficiență energetică pe PNRR la următoarele școli: Școala gimnazială nr.5, Școala gimnazială nr.6, Școala gimnazială nr. 8 și Colegiul Național “Mihai Eminescu””, a spus primarul.

El a menționat că au fost finalizate în acest an lucrările la Colegiul Național.”Petru Mușat”, de modernizare a clădirilor pentru învățământul dual și că sunt în curs de finalizare lucrările de modernizare a clădirilor și microfabricii de la Colegiul Tehnic Industrie Alimentară, pregătirea lor pentru învățământ dual.

Totodată sunt în lucru documentațiie pentru finanțare europeană, pentru alte două unități de învățământ tehnic și pregătirea lor pentru învățământ dual respectiv Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” și Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu”.

Ion Lungu a mai anunțat că se lucrează la documentațiile pentru încă 2 grădinițe noi cu program prelungit în cartierul Obcini și în curtea Școlii gimnaziale nr.1 Suceava.

Totodată, primarul a subliniat că au fost aprobate în acest an două noi creșe mari în Suceava, în Dealul Mănăstirii -Burdujeni la care a fost semnat contractul de execuție și a doua în zona Cetății de Scaun.

„Ne dorim ca și în anul școlar care debutează pe data 5 septembrie să avem în continuare performanțe în domeniul educației la nivelul orașului nostru. În ședința de Consiliu local de la sfârșitul lunii vor primi premiile elevii care au obținut nota 10 la bacalaureat și la examenul de capacitate, conform hotărârii Consiliului local din luna iulie”, a concluzionat Ion Lungu.