Viceprimarul Lucian Harșovschi: Piața Mică este alcătuită din 25 de spații pentru comerțul cu produse alimentare și industriale, dar și un spațiu comun pentru panificație

Lucrările de modernizare a Pieței Mici au fost finalizate, împreună cu cele de construire a noii parcări subterane și cele de amenajare a aleilor din apropierea clădirii, a declarat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.

El a spus că Piața Agroalimentară din George Enescu (Piața Mică) și-a redeschis miercuri porțile pentru suceveni.

Harșovschi a spus că noua clădire este alcătuită din 25 de spații, ce au ca destinație comerțul cu produse alimentare și industriale, dar și un spațiu comun pentru panificație.

Platoul pieței este împărțit în trei zone, două dintre acestea pentru producătorii cu atestat și o zonă pentru comercianți, însumând 169 de mese amplasate.

Parcarea subterană deține un total de 59 de locuri de parcare pentru autoturisme și 8 locuri de parcare pentru biciclete/scutere.