Traian Igas: „Noi ne-am facut datoria in ceea ce priveste aderarea la Spatiul Schengen” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Aflat joi în comuna suceveană Şerbăuţi, unde a vizitat şantierul pe care se construiesc şapte case ale unor familii afectate de inundaţiile din vară, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat că ministerul pe care îl conduce şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen şi crede că de aici încolo România trebuie să aibă o activitate mai bună de lobby.

Întrebat în legătură cu poziţia Franţei privind amânarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, Igaş a spus că punctul de vedere al Franţei nu a fost încă exprimat. “Poziţia Franţei nu cred că este exprimată în acest moment”, a spus Igaş.

Ministrul a arătat că luni şi marţi s-a întâlnit la Bruxelles cu mai mulţi oficiali europeni, iar semnalele primite au fost pozitive. “Noi, în ceea ce ne priveşte, ministerul, din punctul de vedere al dotărilor, ne-am făcut datoria. Suntem în grafic, nu avem ce să ne reproşăm”, a declarat Igaş. El a adăugat că se ştie că e o decizie politică şi în acest sens se încearcă cât mai multe discuţii cu ţările care vor decide aderarea României la spaţiul Schengen. “Cred că de aici încolo trebuie să avem o activitate mai bună de lobby”, a conchis Traian Igaş.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Franţa, Olanda şi Germania , precum şi celelalte state au fost de acord, miercuri, în COREPER, cu decizia de a transmite mai departe PE decizia privind aderarea României la Spaţiul Schengen.
El a precizat că doreşte să facă această observaţie ca urmare a interpretărilor care au fost date în România declaraţiilor “unui om politic”. Este vorba despre secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Pierre Lellouche, care a declarat, potrivit AFP, că Franţa va face în aşa fel încât decizia europeană cu privire la intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen să nu fie luată până în vara lui 2011.


Intră acum și în grupul de