Opt proiecte pentru orașul Suceava sunt finanțate cu 245.000 lei prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” cu sprijinul Lidl România


Intră acum și în grupul de

Printre inițiativele finanțate de către Fundația Comunitară Iași cu sprijinul Lidl România, se numără reabilitarea unui spațiu verde, realizarea unui dicționar ilustrat despre ecologie, dar și aplicarea de noi tehnologii și integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale sau care provin din medii defavorizare în activități care să optimizeze procesul de incluziune.

Fundația Comunitară Iași și Lidl România anunță câștigătorii suceveni de granturi nerambursabile din cadrul programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”.

Fondul, ajuns la a IV-a ediție, este finanțat de Lidl România cu peste 1.225.000 de lei și este implementat în mai multe orașe din țară.

La Suceava programul este coordonat de Fundația Comunitară Iași și a dispus de 245.000 lei pentru finanțarea de inițiative de Educație şi Mediu din comunitate. Finanțările au fost acordate pe bază de concurs de proiecte, precedat de sesiuni online de incubare și feedback individual, la care au putut lua parte toți cei interesați să aplice. În urma concursului au fost selectate 8 proiecte finaliste care vor implementa proiecte atât din zona educațională, cât și de mediu spre beneficiul întregii comunități sucevene.

● Astfel, prin proiectul „Promisune către viitor” spațiul verde din curtea școlii gimnaziale „Miron Costin” va deveni un hub verde destinat dezbaterilor, activităților științifice, culturale și creative.

● Activități de proiectare și modelare 3D vor fi facilitate prin proiectul STEAM Hub pentru toți. În cadrul proiectului atât elevii, cât și profesorii școlii gimnaziale Ipotești vor dezvolta competențe digitale, tehnice, social-civice și lingvistice. De asemenea, 12 membri ai clubului de robotică Ipotești vor deveni mentori și vor susține alături de personal specializat 19 ateliere de robotică pentru alți elevi din municipiul Suceava.

● Scopul proiectului „Sustenabil în Cetate: Ateliere Vizuale pentru Adolescenți” este de a realiza un picționar („dicționar” ilustrat) de termeni ținând de ecologie și sustenabilitate, livrabil în format electronic și în format fizic. Picționarul va fi realizat de elevi suceveni ghidați de specialiști în ilustrație, scriere de texte și ecologie.

 ● „În ograda lui Creangă” se vor aduna copii aflați în situații de risc școlar și/sau copii cu cerințe educaționale speciale pentru a desfășura activități care vor contribui la creșterea stimei de sine și vor sprijini integrarea în procesul educațional.

● Prin proiectul „Ajutor la prim-ajutor!” se vor dezvolta competențe de oferire de prim-ajutor pentru personalul didactic si nedidactic al Scolii Gimnaziale nr. 10 Suceava si pentru elevii acesteia.

● Scopul proiectului „Oportunități și provocări în alegerea carierei!” este reducerea abandonului școlar, dar și dobândirea și dezvoltarea competențelor digitale și antreprenoriale.

● Asociația Afterhome prin proiectul „Implicat și integrat în @Suceava” își propune să sprijine recuperarea și integrarea în învățământul de masa a 40 de copii cu tulburări din spectrul autist.

 ● Proiectul „Cuibul Mamei” are ca activități informarea, promovarea și susținerea alăptării și îngrijirii bebelușilor și copiilor mici cu scopul de a ajuta proaspeți părinți.

Selecția finală a proiectelor a fost realizată de către un juriu dedicat, format din specialişti în domenii legate de temele Fondului, împreună cu un membru al Fundației Comunitare Iași şi un reprezentant Lidl România.

„Știm din experiență cât de multe se pot face pentru a răspunde provocărilor locale, atunci când oportunitatea se întâlnește cu inițiativa comunității. «Fondul pentru un viitor mai bun în comunități» a redat spații publice comunității, a digitalizat școli și a încurajat inițiative verzi și sustenabile de protejare a mediului.”, a spus Ciprian Păiuș, Director Executiv Fundația Comunitară Iași.

O cronică a programului, noutăți din proiecte, precum și fotografii de la activități le veți găsi pe pagina web a programului https://fondulpentruunviitormaibun.ro/ , pe pagina de Facebook a Fondului pentru un viitor mai bun în comunități Suceava sau pe pagina locală de Instagram @fondul_suceava.

România Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.000 de magazine și peste 200 de centre logistice și depozite în 31 de țări. Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm. În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 18 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 51 de milioane de lei în investiții comunitare. În prezent mai bine de 55% din populația României are acces la o fundație comunitară și rețeaua este în continuă creștere.

Fundația Comunitară Iaşi îşi propune să aducă împreună oamenii care mişcă lucrurile şi lucrurile care merită mişcate, spre beneficiul întregii comunităţi, pentru transformarea Iaşului într-un oraş în care să fim mândri că locuim. Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al Iaşului şi întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona.


Intră acum și în grupul de