Gheorghe Flutur: Noul drumul de legătură spre Aeroport va fi finanțat de CJ Suceava cu 31 de milioane de lei. Pentru construcția drumului vor fi făcute exproprieri de 1,4 milioane de lei pentru circa 30.000 de mp

Consiliul Județean Suceava va dezbate și vota în ședința de la finalul acestei luni un proiect pentru aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici în vederea construcției unui nou drum de legătură din Burdujeni către Aeroportul „Ștefan cel Mare” din orașul Salcea.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că instituția pe care o conduce va aloca fondurile necesare pentru construcția acestui drum, valoarea lucrărilor fiind de 31 milioane de lei, inclusiv TVA.

Gheorghe Flutur a declarat că drumul va avea o lungime de 4,8 kilometri.

Președintele CJ Suceava a spus că prin acest drum se va face legătura între municipiul Suceava, din cartierul Burdujeni, către Aeroportul Ștefan cel Mare, în zona Parcului Industrial Bucovina.

De asemenea, Gheorghe Flutur a precizat că noul drum se va intersecta cu actualul drum spre aeroport dinspre Salcea, dar și cu viitoarea bretea a Autostrăzii A7 care va trece prin această zonă.

„Strategia județului în domeniul administrării drumurilor județene vizează, în principal, acele acțiuni care să conducă la continuarea procesului de modernizare și dezvoltare a infrastructurii Județului Suceava. Acest proiect face parte din demersurile județene referitoare la modernizarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere astfel încât să se asigure creșterea gradului de siguranță, a vitezei de deplasare, precum și descongestionarea traficului prin îmbunătățirea condițiilor de deplasare înspre și dinspre Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava”, a explicat șeful administrației județene. El a mai precizat că în aceeași ședință se va aproba și amplasamentul noului drum, dar și declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care se află pe coridorul acestui obiectiv de investiții.

Gheorghe Flutur a mai declarat că CJ Suceava alocă din bugetul propriu o sumă de aproape 1,14 milioane de lei pentru exproprieri.

Potrivit acestuia, pentru realizarea acestui drum s-a stabilit necesitatea preluării în domeniul public prin expropriere, a unor terenuri în suprafață de 5.837 mp aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice din municipiul Suceava, precum și a unor terenuri de 23.464 mp proprietate privată a persoanelor fizice și juridice care dețin terenuri în orașul Salcea.