Premierul Nicolae Ciucă spune că vor fi făcute lucrări pentru fluidizarea traficului generat de deschiderea PTF Vicovu de Sus-Crasna


Intră acum și în grupul de

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, la Vicovu de Sus, că vor fi efectuate mai multe lucrări pentru fluidizarea traficului rutier generat de deschiderea Punctului de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus-Crasna.

„Am participat astăzi la un eveniment foarte important pentru noi toți – este vorba despre un angajament pe care l-am asumat împreună cu premierul Ucrainei în aprilie, când am fost în vizită la Kiev, și, iată, am reușit ca primul punct de trecere a frontierei să fie inaugurat, astăzi, la Vicovul de Sus”, a spus premierul.

El a arătat că  a dorit să ajung la primărie, la Vicovu de Sus, împreună cu președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, să le mulțumească tuturor primarilor care sunt în responsabilitatea administrării localităților de-a lungul graniței cu Ucraina, pentru efortul pe care l-au făcut, implicându-se încă din prima zi a începerii conflictului din Ucraina în tot ceea ce a însemnat sprijinul și spiritul de solidaritate pe care l-au arătat cetățenii români, în mod deosebit sucevenii.

„Totodată, am reușit în perioada aceasta scurtă de timp, cât am avut întâlnirea cu autoritățile locale, să discutăm problemele pe care dumnealor le au și, desigur, alte propuneri care vin să asigure și să mărească această capacitate de mobilitate, aflând, totodată, de proiectele pe care le au în derulare”, a spus Ciucă.

Premierul a precizat că a constatat cu mare plăcere că la Vicovu de Sus există proiecte pe fonduri europene în valoare de peste 20 de milioane de euro și a apreciat foarte mult modul în care arată localitatea și, în mod deosebit, faptul că există un spirit și o voință să continue să se dezvolte.

„Vorbim de o localitate de 17.000 de locuitori, care are cel mai mare liceu din județ și care are la școală înscriși peste 4.000 de copii. Ca atare, măsurile pe care le luăm trebuie să fie coordonate în deplină înțelegere cu autoritățile locale, astfel încât să nu perturbăm viața în orașul Vicov, ci să facem în așa fel încât să îi sprijinim și să putem să venim cu măsuri care să asigure dezvoltarea comunității. Folosesc acest prilej pentru a le mulțumi locuitorilor orașului Vicov pentru tot ceea ce fac și pentru modul în care au înțeles să se sprijine, să se coordoneze cu autoritățile locale”, a spus premierul.

Ciucă a menționat că a discutat cu arhitectul şi șeful de proiect de laPrimărie şi a aflat că există deja două proiecte care sunt în analiză pentru dezvoltarea infrastructurii.

„Măsuri concrete în perioada imediat următoare vor fi asigurate și dezvoltate împreună cu Ministerul Transporturilor, astfel încât să poată să fie realizate sensuri giratorii care să fluidizeze circulația și, desigur, niște benzi suplimentare la actualele căi de comunicații, care să asigure, de asemenea, refugiu pentru a nu se crea blocaje în trafic. Totodată, există o variantă de drum ocolitor care este prevăzută în Programul „Anghel Saligny” și, de asemenea, cea de-a doua variantă este cea a unui drum de-a lungul graniței, care să lege localitatea Vicovu cu ruta principală de transport. De asemenea, și locuitorii din Ulma, prin primarul lor, își doresc foarte mult să facem în așa fel încât și punctul de trecere a graniței de la Ulma să fie operaționalizat și să continue să asigure mobilitatea cetățenilor români și ucraineni de-a lungul graniței”, a spus premierul.


Intră acum și în grupul de