Gheorghe Flutur, de Ziua Națională: Fac un îndemn la patriotism, la a ține mai mult cu această țară și a avea curajul să o vorbim de bine


Intră acum și în grupul de

Peste o mie de suceveni au participat, joi, la prânz, la ceremonialul militar și religios organizat în Piața Drapelelor din Suceava de Ziua Națională și au urmărit defilarea trupelor MAI.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a evocat importanța zilei de 1 Decembrie și a făcut un apel la unitate.

„Tot ceea ce a făurit bun România modernă a reușit prin unitatea de voință când poporul și elitele sale au avut împreună un obietiv național major”, a spus prefectul de Suceava.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis urări de la mulți ani tuturor românilor și a amintit că la Suceava s-a început cu trei zile în urmă sărbătorirea Marii Uniri.

„Cred că noi, sucevenii, am făcut un pas înaintea altora și despre asta aș vrea să vorbesc astăzi. Nu era posibil 1 Decembrie fără 28 Noiembrie, atunci când Bucovina, o provincie mai mică, dar extrem de importantă, hotăra unirea necondiționată și pe vecie cu România. Această unire ne aduce aminte de cuvântul de unitate. O națiune este puternică dacă este unită. Eu cred că asta trebuie să transmitem, dar să și facem, nu să rămână doar o vorbă la un microfon despre unitate și despre unire, pentru că unirea și unitatea înseamnă recunoaștere, dacă vorbim de Suceava, la București, dacă vorbim de națiune, mai ales acum că suntem membri importanți în Uniunea Europeană, să ne putem negocia drepturile noastre”, a spus Flutur.

El a făcut și un îndemn la patriotism.

„Aș vrea să fac un îndemn la patriotism, la a ține mai mult cu această țară și a avea curajul să o vorbim de bine pentru că prea mult scoatem răul în față și exemplele care nu ne fac bine.Trebuie să vorbim de faptele pozitive ale înaintașilor noștri, dar și despre ce se întâmplă astăzi bine pentru că acești copilași care au venit să vadă defilarea asta vor să audă de la noi”, a menționat președintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur a arătat că oamenii politici trebuie să facă fapte pentru oameni pentru a fi credibili și a dat ca exemplu administrația județeană care a făcut și drumuri care să lege județul Suceava de județele vecine și consideră că trebuie apăsat mai mult pedala pentru autostrăzile care să lege provinciile istorice

„Perioada pe care o traversăm nu este ușoară și cred că de aici, de la Suceava trebuie să transmitem un gând și o rugăciune către frații noștri din Ucraina, către poporul ucrainean care astăzi suferă pe nedrept în acest război nemilos”, a spus președintele Flutur.

El a mulțumit sucevenilor pentru solidaritatea de care au dat dovadă față de refugiații ucraineni.

Primarul Ion Lungu a transmis și el „La mulți ani!” de Ziua României și a apreciat că ziua de 1 Decembrie este cea mai importantă zi din istoria României.

El a spus că în aceste vremuri tulburi românii trebuie să fie uniți, să apere suveranitatea și independența României, chiar dacă România este acum în NATO și UE.

Primarul Ion Lungu a subliniat că trebuie să fi susținute mai mult ca oricând pacea, armonia, toleranța și să fie luate decizii în concordanță cu idealurile înaintașilor acum 104 ani.

Ion Lungu a mai arătat că nu vremurile grele trebuie să împiedice astfel de acțiuni, arătând că și în urmă cu 104 ani nu erau vremuri ușoare, dar că neamul românesc a renăscut din cenușă și a realizat Marea Unire.

„Nu este o scuză că astăzi sunt vremuri grele. Trebuie să ne apărăm țara, să ne-o iubim, să dăm dovadă de patriotism”, a punctat Ion Lungu.

În finalul ceremonialului cei prezenți au asistat la o defilare a trupelor MAI.


Intră acum și în grupul de