Ianuarie aduce patru licitatii pentru proiecte finantate prin POR (VIDEO)

Două licitaţii de execuţie a unor proiecte finanţate cu fonduri europene, prin POR, pentru lucrări de modernizare şi reabilitare în municipiu vor fi organizate până la finele anului, urmând ca în ianuarie să fie organizate încă patru, a anunţat miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu.

Potrivit edilului-şef, în 21 decembrie va fi organizată licitaţia pentru construcţia Centrului Tradiţiilor Populare, în 29 decembrie cea privind instalarea de camere video în oraş în vederea reducerii criminalităţii, în 6 ianuarie cea pentru construcţia parcajelor subterane din centrul oraşului, în 7 ianuarie cea pentru modernizarea străzilor şi parcurilor, în 10 ianuarie pentru modernizarea iluminatului public, iar în 19 ianuarie pentru reabilitarea Cetăţii de Scaun.

Primele cinci proiecte, finanţate prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Suceava, în valoare totală de 28,8 milioane de euro, din care 23,4 milioane de euro valoare eligibilă, au ca termene de finalizare între 17 şi 30 de luni, în timp ce reabilitarea Cetăţii de Scaun are termen de finalizare 60 de luni.

Cel mai important proiect, de modernizare a zonei centrale a municipiului Suceava, în valoare de 9 milioane de euro, prevede în principal construcţia a două parcaje subterane cu 108 şi 55 de locuri, amenajarea unei piaţete care va primi numele de “Piaţa Ştefan cel Mare” şi reabilitarea pavajului pietonal cu dale din granit. Pentru realizarea acestui proiect, municipalitatea suceveană finanţează din fonduri proprii lucrări de consolidarea terenului care sunt în derulare.

Un alt proiect finanţat prin PID este cel de reabilitare a iluminatului public în municipiu de la intrarea dinspre Fălticeni spre ieşirea spre Botoşani şi prevede instalarea a 171 de stâlpi noi de iluminat şi 642 de corpuri de iluminat noi, iar al treilea proiect este cel pentru construcţia Centrului Tradiţiilor Bucovinene, care va avea prevăzute spaţii expoziţionale şi spaţii pentru producţia de artizanat.

Un alt proiect, în valoare de cinci milioane de euro, prevede reabilitarea a 14 străzi şi modernizarea Parcului Şipote, iar proiectul de creştere a siguranţei şi prevenirea criminalităţii în valoare de 500.000 de euro prevede instalarea, în oraş, a unui număr de 80 de echipamente de supraveghere în special la şcoli, grădiniţe, pieţe şi parcuri.

Proiectul de reabilitare a Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a zonei de protecţie a acesteia, în valoare de 12, 5 milioane de euro se va desfăşura pe parcursul a 60 de luni urmând să fie făcute investiţii în restaurări, amenajări pesiagistice, crearea de locuri de parcare, reabilitarea căilor de acces şi construirea unui punct de informare.