Si Evidenta Populatiei se muta la Mall (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

După ce în complexul comercial Iulius Mall şi-au găsit un sediu nou Serviciul Paşapoarte şi cel al Permiselor Auto, acum a venit rândul angajaţilor din cadrul Serviciului Evidenţa Populaţiei să-şi facă bagajele şi să se mute vis-a-vis de Bazarul sucevean.

Anunţul a fost făcut chiar de edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, în cadrul ultimei conferinţe de presă susţinute pe parcursul acestei săptămâni.

Decizia de mutare a birourilor a venit în urma multiplelor solicitări adresate de angajaţii şi conducerea Biroului. Iniţial, s-a dorit o reabilitare generală a spaţiului în care Serviciul Evidenţa Populaţiei Suceava îşi derulează la ora actuală activitatea, dar cum clădirea aflată în patrimoniul MAI nu a putut fi transferată către Primărie, deci nu se putea interveni asupra ei, s-a decis mutarea birourilor.

“Nu am avut altă soluţie, condiţiile existente la ora actuală în spaţiul pe care îl ocupă Evidenţa Populaţiei sunt total inadecvate şi neigienice, iar înţelegerea pe care am primit-o de la Iulius Mall este de lăudat. Noi ca şi chiriaşi nu vom plăti decât cheltuielile curente, iar spaţiul în care Serviciul îşi va derula activitatea va fi unul modern şi aerisit”, a adăugat Ion Lungu.

Mutarea celor 10 angajaţi de la “Evidenţă”, atât cât numără în momentul de faţă Serviciul, va avea loc începând cu prima zi a anului viitor.


Intră acum și în grupul de