Diplomati straini, prezenti la manifestarile programului “Craciun in Bucovina” (VIDEO)

La invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, mai mulţi diplomaţi din Cehia, Bosnia Herţegovina, Republica Moldova, Mexic, Chile, China, Filipine, Macedonia, Armenia, Cuba sau India au participat, în weekend, la Gura Humorului, la câteva dintre acţiunile înscrise în programul „Crăciun în Bucovina”.

Astfel, şefii misiunilor diplomatice străine la Bucureşti au vizitat, sâmbătă, mănăstirea Humorului şi apoi mănăstirea Voroneţ, unde au luat şi masa, fiind servite produse de post, ei fiind însoţiţi de prefectul de Suceava, Sorin Popescu şi de conducerea Consiliului Judeţean.

Printre invitaţi s-a aflat şi fostul ministru al Culturii, deputatul Theodor Paleologu, însoţit de prinţesa Eleonore-Christine a Danemarcei, care a purtat o traistă tradiţională bucovineană, dar şi parlamentari suceveni sau europarlamentarul Petru Luhan.

În Parcul Ariniş din Gura Humorului, diplomaţii au intrat pe sănii trase de cai sau cu şarete, iar întreaga coloană de mijloace hipo a fost nevoită să oprească la trecerea căii ferate înguste din cauză că trecea mocăniţa în vagoanele căreia se aflau grupuri de colindători şi urători.

În zona centrală a acestui parc, unde este amplasată o scenă pe care se află amenajat un mini-sat bucovinean, reprezentanţii misiunilor diplomatice au fost întâmpinaţi de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur şi au putut vedea mai multe reprezentaţii ale unor grupuri de mascaţi, de colindători şi urători, iar în apropiere aceştia au putut admira o expoziţie de costume populare din zonă, dar şi să deguste din preparatele tradiţionale bucovinene, atât de post cât şi preparate din carne de porc sau brânzeturi, precum şi vin fiert.

Mulţi dintre diplomaţi şi-au exprimat încântarea atât pentru spectacolul prezentat cât şi pentru produsele locale. Din cauza frigului, unul dintre diplomaţi a împrumutat un suman de la unul dintre organizatori.

Diplomaţii care au venit la Gura Humorului au mai participat sâmbătă seara la o cină festivă, iar o parte dintre ei au ieşit din nou în oraş pentru a viziona spectacolele care se desfăşoară în zonă.

Duminică, şefii misiunilor diplomatice străine la Bucureşti au vizitat mănăstirea Suceviţa şi au ajuns în cursul după-amiezii, la sediul Consiliului Judeţean Suceava, unde au primit din partea autorităţilor câte un album cu fotografii făcute pe parcursul vizitei acestora în Bucovina, dar şi materiale de promovare turistică.

Diplomaţii s-au arătat încântaţi de vizita în Bucovina, apreciind ospitalitatea locală

Vicedecanul corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, ambasadorul Libanului, Mohammed El Dib, a mulţumit, duminică, la Consiliul Judeţean Suceava, din partea întregului grup pentru ospitalitatea de care au dat dovadă gazdele. El a arătat că Suceava este un judeţ minunat şi că acţiuni de promovare de genul celei care se desfăşoară acum în Bucovina sunt binevenite.

„Să nu vă faceţi nici o grijă în privinţa acestei regiuni minunate. Criza nu poate fi o problemă atâta timp cât faceţi o promovarea de genul acesta”, a spus ambasadorul Libanului. El a subliniat că cele două elemente importante ale zonei sunt peisajele şi obiectivele turistice, dar şi modul în care preşedintele CJ Suceava le promovează.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, i-a oferit o icoană, ambasadorului Ciprului, Spyros Attas, care şi-a sărbătorit ziua de naştere în Bucovina.

În acest week-end era aşteptată la Gura Humorului, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, care urma să participe la manifestări din cadrul proiectului „Crăciun în Bucovina” şi să semneze la Câmpulung Moldovenesc proiecte de dezvoltare urbană finanţate prin POR, dar aceasta şi-a anulat programul în judeţul Suceava.