Aparatura IT, furata in miez de noapte


Intră acum și în grupul de

Mai multe computere şi laptop-uri au fost furate de la mai multe firme cu sediul în municipiul Suceava. Potrivit IPJ Suceava, A. Mariana, reprezentant al unei societăţi comerciale din Suceava, a sesizat prin SNUAU 112, faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în punctul de lucru al societăţii, de unde au sustras bunuri.

Locaţia funcţiona cu obiect de activitate agenţie de turism, amplasată în municipiul Suceava, iar în acelaşi spaţiu, în altă cameră funcţionează şi o agenţie imobiliară. Astfel, persoane necunoscute au pătruns pe un geam neasigurat în interiorul apartamentului în care funcţionează cele două societăţi, de unde au sustras două unităţi de calculator, două monitoare LCD, un laptop şi un telefon fix cu suport, în valoare de circa 9.000 lei. Unitatea nu era asigurată cu sisteme de pază şi alarmare. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

Şi, B. Severin, reprezentant al unei alte societăţi comerciale din Suceava a sesizat prin 112 faptul că persoane necunoscute au intrat prin efracţie în punctul de lucru al societăţii, de unde au sustras un laptop.

Din cercetări s-a stabilit că punctul de lucru al firmei este amplasat în municipiul Suceava, într-o anexă a unui imobil de pe strada Mărăşeşti, iar persoane necunoscute au forţat un geam termopan şi au sustras de pe un birou din apropierea ferestrei, un laptop în valoare de circa 2000 lei, fără a pătrunde însă în interiorul punctului de lucru al societăţii. Nici această unitate nu era asigurată cu sisteme de pază si alarmare, conform Legii nr.333/2003.

Şi în acest caz, cercetările sunt continuate pentru furt calificat, şi se încearcă identificare autorilor şi recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de