Pascaneanca accidentata grav in apropiere de Bunesti


Intră acum și în grupul de

O femeie din Paşcani, pasageră într-un autoturism, va sta două luni şi jumătate cu piciorul în ghips în urma unui accident produs pe raza judeţului Suceava. Potrivit IPJ Suceava, pe DN2, în afara comunei Buneşti, L. Dumitru, de 22 ani, din comuna Dumbrăveni, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat manevra de depăşire a unui autotractor cu semiremorcă a cărui număr a rămas neidentificat, în timp ce din sens opus circula regulamentar un autoturism condus de T. Liviu, de 44 ani, din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, cu care a intrat în coliziune frontală.

T. Laura, de 41 ani, din municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost rănită grav, fiind diagnosticată cu „fractură supra-intercondiliană femur drept”, necesitând pentru vindecare peste 80 zile de îngrijiri medicale.

Cu răni ceva mai uşoare s-au ales conducătorii auto T. Liviu şi L. Dumitru. Ambii conducători de autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de