Intră acum și în grupul de
Primarul Ion Lungu a anunțat, sâmbătă, că la sfârșitul săptămânii viitoare vor fi organizate evenimente de marcare a 635 de ani de atestare documentară a Sucevei.
Potrivit programului, manifestările debutează vineri, 10 februarie 2023 de la ora 11:00 cu un moment comemorativ care include o slujbă religioasă, alocuțiunile oficialităților și depunere de coroane de flori la statuia domnitorului Petru Mușat.
Ulterior, la ora 12:30, în cadrul unui eveniment aniversar vor fi oferite medalii, diplome aniversare și de merit.
După amiaza, de la ora 17:00, va fi organizat un spectacol extraordinar al Ansamblului Profesionist „Ciprian Porumbescu” și al invitaților săi.
Sâmbătă, 11 februarie, de la ora 19:00 va fi organizat cu alt spectacol extraordinar cu Alexandra Cuza, Iuliana Beregoi, Horia Brenciu Band și Carla’s Dreams, urmat de un foc de artificii.
Duminică, 12 februarie, începând cu ora 16:00 vor evolua Fanfara Primăriei Municipiului Suceava și apoi Ansamblul „Arcanul” cu invitații săi.
Manifestările se vor încheia cu un spectacol susținut de trupa Alter Ego din Suceava.