Problema siguranței pe drumurile publice, discutată de ATOP Suceava la Rădăuți cu primarii și șefii structurilor de poliție din zonă


Intră acum și în grupul de

Ședința ordinară  a Autorității Teritoriale de Ordine Publică a Județului Suceava s-a desfășurat, luni, la Biblioteca Municipală „Tudor Flondor” Rădăuți.

Potrivit ATOP Suceava, la ședință au participat, pe lângă  membrii autorității, primari din zona Rădăuți – municipiul Rădăuți, orașul Solca, comunele Burla, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Horodnic de Jos, Horodnic de Sus, Iaslovăț, Marginea, Satu Mare – precum și șefii structurilor de poliție din zonă.

„Discuțiile în cadrul ședinței au fost axate pe problema siguranței pe drumurile publice, respectiv amplasarea și semnalizarea trecerilor de pietoni, problema trecerilor la nivel cu calea ferată, amenajarea de sensuri giratorii în intersecțiile aglomerate, precum și situația sistemelor de monitorizare video la nivelul localităților”, a menționat sursa citată.

Totodată, a fost discută și problema posturilor de poliție, mai exact necesitatea renovării unora dintre acestea și a dotării acestora cu cele necesare, problema personalului la nivelul posturilor de poliție.

În cadrul ședinței ATOP a fost analizat și aprobat Planul Strategic pentru anul 2023 cu privire la prioritățile siguranței persoanei și ordinii publice, precum și indicatorii minimali de performanță pentru anul 2023.


Intră acum și în grupul de