Intră acum și în grupul de
Lucrările de modernizare a Centrului Comercial Bazar se vor încheia în cursul acestui an, fondurile necesare continuării amenajărilor urmând a fi alocate din bugetul local, a declarat miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu.
Primăria Suceava derulează lucrări de modernizare a bazarului, iar în luna octombrie 2008 au fost finalizate lucrările pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi. În acest an urmează să fie făcute lucrări de modernizare şi amenajare pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi.
Valoarea totală a investiţiilor se ridică la trei milioane de euro şi se prevede modernizarea spaţiilor comerciale şi a întregului complex comercial pentru a fi autorizat conform noilor cerinţe al UE.
În Bazarul Suceava, sunt peste 2.000 de chioşcuri având aproximativ cinci mii de angajaţi, iar lunar, în acest centru comercial intră, în medie, aproximativ 20.000 de clienţi.