Intră acum și în grupul de
Pompierii militari aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au scotocit apele râului Siret, după ce a fost anunţată dispariţia unei persoane de sex masculin. Solicitarea de ajutor a venit din partea familiei bărbatului, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Zvoriştea.
Acesta a plecat, pe parcursul zilei de marţi, la pescuit pe malurile râului Siret, în zona localităţii Hânţeşti.
Seara, omul nu s-a mai întors acasă, iar scenariul unui posibil înec s-a şi înfiripat în mintea celorlalţi membrii ai familiei. Îngrijoraţi, aceştia au solicitat ajutorul poliţiştilor, care au chemat în sprijin pompierii militari.
Miercuri dimineaţă, la faţa locului, au plecat două autospeciale însoţite de o barcă pneumatică pentru a scormoni albia râului Siret.
Până la această oră, nu s-a dat de urma “pescarului”, iar în cazul în care acesta nu va fi găsit, acţiunea de căutare va fi reluată joi de la primele ore ale zilei.
Intră acum și în grupul de