Incidentul cu două cisterne răsturnate la Roșiori: Autospeciala pompierilor a fost repusă pe roți și se așteaptă o altă cisternă pentru a prelua motorina din cea răsturnată


Intră acum și în grupul de

Autospeciala cu apă a pompierilor care s-a răsturnat în timp ce mergea la o intervenție după ce o autocisternă cu motorină s-a răsturnat la Roșiori a fost repusă pe roți.

Autospeciala pompierilor militari a fost repusă pe roți și va fi transportată la sediul subunității din Fălticeni, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată.

El a spus că, de asemenea, se așteaptă o nouă autocisternă pentru transvazarea motorinei din cea avariată.

Misiunea pompierilor de monitorizare și asigurare a măsurilor PSI la fața locului continuă, a spus mr. Alin Găleată.

Traficul rutier a fost blocat temporar, duminică dimineața, pe un sens DN 2/E 85 în zona Roșiori după un incident mai puțin obișnuit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, o autocisternă încărcată cu 26 de tone de motorină,  s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe raza localității Roșiori, iar la fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulață SMURD și o autocisternă cu apă care, în apropiere de locul producerii accidentului s-a rasturnat pe carosabil, fiind blocat un sens de mers.

Niciunul dintre șoferi nu a fost rănit.


Intră acum și în grupul de