Poliția de Frontieră: 700 de camioane așteaptă să iasă din țară prin PTF Siret. În ultimele 24 de ore au fost procesate peste 600 de camioane


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației, inspector principal e poliție Iulia Stan, a declarat, sâmbătă, că în aceste zile, a fost sesizată din nou o creștere a numărului de camioane care tranzitează Punctul de Trecere a Frontierei Siret.

„Cauzele sunt blocajele, respectiv restricții, din ultimele 2 zile pe drumurile naționale din județul Suceava, din cauza vremii nefavorabile, precum și protestul fermierilor romani din cursul zilei de ieri, care s-a desfășurat în apropierea PTF Siret.Vorbim astfel de 120 minute, timpi de așteptare pe sensul intrare în țară, iar pe sensul de ieșire din România sunt 960 de minute”, a precizat sursa citată.

Potrivit acesteia, în momentul de față se află în așteptare  aproximativ 700 de camioane, pe o distanță de 15 km, cu precizarea că aceste automarfare staționează doar în afara localităților.

În ultimele 24 de ore prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret au fost procesate peste 600 de camioane, a mai spus Iulia Stan.

„În continuare, Poliția de Frontieră are rezerve de personal pregătit, aparatură de verificare disponibilă, precum și capacitate organizatorică pentru a gestiona un număr cât mai mare de camioane, însă vorbim de un control multiplu, adică un control vamal, fito-sanitar, sanitar veterinar, un control al rovinietei, precum și cel al greutății încărcăturii camioanelor, conform normelor prevăzute de lege.

Totodată, participanții la trafic au fost informați despre faptul că pot tranzita și prin P.T.F. Vicovu de Sus. Reamintim de asemenea că fluidizarea traficului este condiționată și de controlul de frontieră al autorităților din Ucraina”, a menționat Iulia Stan.


Intră acum și în grupul de