Intră acum și în grupul de
Consiliul Județean Suceava urmează să aprobe în ședința de miercuri două hotărâri de avizare a lucrărilor de modernizare a două tronsoane de drumuri județene cu o valoare de aproape 60 de milioane de lei, respectiv Grădinița-Teșna și Ulma-frontiera cu Ucraina.
Potrivit raportului de aprobare semnat de vicepreședintele CJ Suceava Vasile Tofan, drumul județean DJ 209G, Vicovu de Sus-Brodina-Ulma-frontiera Ucraina, trece și pe teritoriul administrativ al comunei Ulma, satele Nisipitu și Ulma, iar prin proiect se propune modernizarea infrastructurii rutiere, prin modenizarea tronsonului de drum județean DJ 209G, pe o lungime proiectată de 3.754 m.
În prezent drumul propus are între km 29+ 192-31+665 îmbrăcămintea asfaltică cu fisuri, găuri, tasări, borduiri, iar între km 31+665 – 32+792 îmbrăcăminte din balast, nefiind asigurate elementele geometrice necesare în plan și profil longitudinal.
Investiția reprezintă o necesitate deoarece prin modernizarea tronsonului de drum județean DJ 209G, se va asigura desfășurarea circulației în condiții de siguranță, se vor îmbunătăți condițiile de transport, inclusiv pentru intervenția rapidă a echipajelor de pompieri, salvare sau poliție, dar mai ales se va asigura un trafic fluent în zona de graniță cu Ucraina, arată inițitiatorul.
Valoarea totală a investiției este de 28, 34 milioane de lei.
Pentru drumul județean Grădinița-Teșna se propune modernizarea infrastructurii rutiere, prin asfaltarea drumului județean DJ 172D, pe o lungime totală de 3.350 de metri.
Drumul a fost întreținut cu pietriș, iar în prezent acesta este impropriu circulației în condiții de siguranță.
Valoarea investiției este de 29,64 de milioane de lei.
În ambele cazuri lățimea platformei va fi de 8,00 metri, iar a părții carosabile de 6,00 m, cu benzi de încadrare de 2 x 0,25 m și acostamente de 2 x 0,75 m, în scopul utilizării drumurilor în condiții normale de exploatare.
Intră acum și în grupul de