Intră acum și în grupul de
Comasarea spitalelor din judeţ este văzută într-un mod diferit de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Suceava faţă cea a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava şi a Ministerului Sănătăţii. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat marţi, că a trimis Ministerului Sănătăţii o altă propunere de comasare a spitalelor, potrivit căreia Spitalul Gura Humorului rămâne în continuare independent, iar Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc fuzionează cu Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret.
Potrivit lui Gheorghe Flutur, acest demers are la bază reacţia „unor oameni din Sănătate”, dar şi politici, faţă de propunerile venite de la minister cu privire la comasarea unor spitale din judeţ. „Am semnat o hârtie prin care am propus ca spitalul Gura Humorului să rămână aşa cum a fost, având în vedere că deserveşte 60.000 locuitori, iar Spitalul de Psihiatrie Câmpulung să fuzioneze cu Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret. Nu ştiu dacă va fi posibil, eu am făcut doar demersurile. Mi-aş dori ca la Gura Humorului să rămână spitalul, dar dacă nu se va putea măcar să se deschidă acolo câteva secţii ale spitalului judeţean. Ne dorim să rămână cât mai multe spitale şi cât mai bine dotate, dar cel mai mult, ca oamenii să fie bine îngrijiţi. Trebuie să ţinem însă cont că de la 1 aprilie CAS nu mai finanţează anumite spitale”, a declarat preşedintele CJ Suceava.
În opinia acestuia, reforma în Sănătate „trebuie înţeleasă aşa cum trebuie” şi există „oameni rezistenţi la schimbare”, în această privinţă.
Săptămâna trecută, a avut loc întâlnirea Consiliului de sănătate din judeţ, din care fac parte primarii localităţilor care au spitale în subordine şi directorii acestora. După ce a fost prezent la discuţii, preşedintele CJ Suceava spune că a constatat că problema sănătăţii „pare scăpată în populism şi politizată”.
În cadrul procesului de reorganizare a unităţilor spitaliceşti, Ministerul Sănătăţii a propus pentru judeţul Suceava comasarea spitalelor de Psihiatrie din Câmpulung şi Siret cu spitalele municipal, respectiv orăşenesc de acolo, transformarea Spitalului Gura Humorului în secţie exterioară a Spitalului Judeţean Suceava şi a Spitalului orăşenesc Solca în cămin de bătrâni.
Intră acum și în grupul de