Acasă Actualitate Florin Tarnauceanu, dat afara de la sefia Directiei pentru Protectia Copilului

Florin Tarnauceanu, dat afara de la sefia Directiei pentru Protectia Copilului


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat duminică, printr-un comunicat de presă, că directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, Florin Tărnăuceanu, va fi înlocuit după ce s-au constat nereguli privind o serie de achiziţii publice.

Într-un comunicat de presă al preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, se arată că în urma verificărilor efectuate de Corpul de Audit al CJ Suceava la DGASPC s-au constatat o serie de nereguli cu privire la unele achiziţii publice precum şi superficialitate în executarea atribuţiilor de serviciu de responsabilii pe aceste domenii.



În aceste condiţii preşedintele CJ Suceava a arătat că a propus schimbarea din funcţie a directorului executiv Florin Tărnăuceanu precum şi cercetarea administrativă pentru alte persoane din mai multe compartimente.

În comunicat se mai arată că a dispus, totodată, remedierea deficienţelor constatate şi crearea de mecanisme şi proceduri suplimentare cu rol de prevenţie în materie.

De asemenea, materialul de control a fost înaintat organelor în drept pentru verificare.

În prima şedinţă a CJ Suceava va fi propusă validarea schimbării din funcţie a directorului executiv precum şi modificarea organigramei DGASPC.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version