La Siret se face contrabanda si cu…usturoi


Intră acum și în grupul de

În judeţul Suceava, contrabanda nu se rezumă doar la ţigări, alcool şi material lemnos, ci s-a extins până şi la usturoi. Astfel, poliţiştii din oraşul Siret, la un control în trafic, au oprit pe strada Alexandru cel Bun, din localitate, o autoutilitară condusă de M. Alin, în vârstă de 24 ani, din municipiul Rădăuţi. Când s-au uitat în interiorului autoutilitarei, au dat peste 99 de saci cu usturoi în greutate de 743,6 kg şi cu o valoare de 13.384,8 lei.

Întrebat de documente de provenienţă şi transport a mărfii, şoferul le-a spus poliţiştilor că nu are aşa ceva.

Aceştia au ridicat întreaga cantitate de usturoi în vederea confiscării, iar M. Alin a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 lei.


Intră acum și în grupul de