Gheorghe Flutur, alături de ministrul de Externe la Târgul „Bucovina Turistică”: De acum vom organiza în țară și străinătate multe târguri de acest fel cu port popular, cu tradiții, cu meșteri


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, duminică, de la Câmpulung Moldovenesc, în prezența ministrului de Externe, Luminița Odobescu, o nouă ofensivă de promovare turistică a Bucovinei.

„Mulțumesc Guvernului României că ne bagă în seamă, că vine la noi și astăzi este un semn de prețuire”, a spus Flutur.

El a arătat că împreună cu ministrul de Externe a fost pe platoul munților Rarău, au avut o întâlnire cu primarii și a vizitat Muzeul Lemnului și au participat și la spectacole din cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri bucovinene”.

„Bucovina e o stare de spirit și au venit aici participanți din Ucraina, din nordul Bucovinei, au venit din Polonia, Ungaria, Republica Moldova. Și noi mergem la ei. Cultura, obieceiurile adună oameni”, a declarat Flutur.

El a remarcat că din Ucraina echipele de artiști aveau mai mult dansatoare pentru că bărbații sunt pe front.

„Asta te îndeamnă să se gândești cu compasiune la frații și vecinii noștri din Ucraina și să ne rugăm să se termine mai repede acest război nedrept”, a spus Flutur.

El a anunțat și deschiderea târgului de turism care va fi itinerant în țară și străinătate.

„Am deschis un târg de turism „Bucovina turistică”. Veți vedea standuri din toate stațiunile turistice ale județului Suceava. Suceava este județul care are cele mai multe stațiuni turistice, 25, din care patru sunt de interes național.  Mai nou am primit avizul pentru Organizația de Management a Destinației Bucovina. Vrem să lucrăm asociați ca să promovăm mai puternic Bucovina să vină oamenii și să rămână mai multe zile în Bucovina. Din acest moment vom organiza în țară și străinătate multe târguri de acest fel cu port popular, cu tradiții, cu meșteri”, a declarat președintele CJ Suceava.

Flutur a arătat că în această structură sunt alături Camera de Comerț, USV, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Direcția Silvică, Salina Cacica și că dorește să se alăture și hergheliile de cai.

„Potențialul turistic al Bucovinei este imens și îmi doresc să dinamizăm și mai mult turismul. Anul trecut am avut peste jumătate de milion de turiști în județul Suceava, ceea ce este o creștere puternică”, a spus președintele CJ Suceava.

Totodată, Gheorghe Flutur, a transmis ministrului de Externe că se poate baza pe Suceava.

„Așa cum pe Suceava s-au putut baza la greu vecinii noștri când au avut și au încă probleme cu războiul, așa se pot baza și la bine, la promovare, la punere în valoare a autenticului”, a spus Flutur.

Președintele CJ Suceava a subliniat că un important atu al zonei este ospitalitatea.

„Când am scris pe poarta de intrare în județ „Hai în Bucovina!” am scris pentru că avem foarte multe motive, iar noi trebuie să fim gazde bune așa cum le șede bine bucovinenilor ospitalieri, cu o gastronomie excepțională a bucovinencelor noastre care ne fac cinste în țară și peste hotare”, a mai declarat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de