Acasă Actualitate La Brodina, contrabanda cu tigari continua

La Brodina, contrabanda cu tigari continua


Intră acum și în grupul de

Ţigări în valoare de 12.000 lei au fost reţinute de frontierişti după ce au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în apropierea graniţei, în zona Brodina, cum trei persoane transportau mai multe colete voluminoase. Astfel, miercuri seară, ştiind că în zona Sectorului P.F. Brodina se desfăşoară unele activităţi de contrabanda, poliţiştii de frontieră au intensificat supravegherea frontierei de stat. Pe timpul executării unei misiuni specifice, aceştia au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte în apropierea graniţei, pe teritoriul României, trei persoane care nu îşi justifica prezenţa în zonă şi care transporta mai multe colete voluminoase.

Potrivit purtătorului de cuvînt al IJPF Suceava, cms. Ilie Poroch-Seriţan, în urma acţiunii poliţiştilor de frontieră s-a reusit depistarea şi reţinerea lui S. Nicolae, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în comuna Straja, celelalte două persoane profitând de întuneric şi terenul accidentat, reuşind să fugă.



În zona unde a fost reţinut contrabandistul s-au descoperit 3 colete ce conţineau 2.000 pachete de ţigări marca Doina, de provenienţă R.Moldova.

Frontieriştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic.

Poliţiştii fac cercetări pentru ai prinde şi pe ceilalţi doi bărbaţi.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version